Primaria Comunei Rebricea - judetul Vaslui » Telefon: 0235.457050 » Program de lucru: Luni-Vineri 8-16

În conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii.

De asemenea, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.

Documente pdf
Acte necesare pentru obținerea certificatului de urbanism
Cerere pentru emiterea certificatului de urbanism

Vizualizari: 76
Data creare: 08-05-2015 01:35:05
Potrivit art. 42 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, autorizația de construire/desființare este actul final de autoritate al administrației publice competente potrivit legii, în baza căruia se pot executa lucrări de construcții și pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor legale referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor cu privire la construirea, respectiv desființarea construcțiilor, inclusiv a instalațiilor aferente, precum și a amenajărilor, după caz.

Documente pdf
Acte necesare pentru obținerea autorizației de construire / desființare
Cerere pentru emiterea autorizației de construire / desființare
Comunicare începere / încheiere execuție lucrări (formularele F.13, F.14, F.15, F.16)

Vizualizari: 84
Data creare: 08-05-2015 01:40:40
Planul Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism al comunei Rebricea, aprobat prin HCL nr. 5/2002, nr. 19/2012, nr. 9/2014 și 71/2015.

Documente pdf
Satul Bolați
Satul Crăciunești
Satul Draxeni
Satul Măcrești
Satul Rateșu-Cuzei
Satul Rebricea
Satul Tatomirești
Satul Tufeștii de Jos
Plan cadastral - scara 1 : 10 000
Regulamentul local de urbanism

Vizualizari: 97
Data creare: 02-03-2016 12:09:03
Starea vremii
Localitatea: Rebricea
Latitudine -> 46.866539°
Longitudine -> 27.559851°
Astazi
Joi 26-04-2018
Partial noros
Partial noros
Temperatura
17°C
Minima zilei --> 15°C
Maxima zilei --> 28°C
Presiune atmosferica --> 0.99 Bar
Umiditate --> 67 %
Vizibilitate --> 16.10 km
Stare atmosfera --> stationara
Viteza vant --> 7.00 km/h
Directie vant --> SSV
Soarele rasare --> 6:1 am
Soarele apune --> 8:14 pm
Maine
Partial noros
Partial noros
Minima zilei --> 12°C
Maxima zilei --> 19°C
Poimaine
Senin
Senin
Minima zilei --> 9°C
Maxima zilei --> 23°C